10 aprilie 2014

Învățați pentru a vă descoperi pasiunea- Scoala Altfel la Colegiul Grigore Antipa, Bacău

În acest articol am dat cuvântul unuia dintre cei mai entuziaști părinți ai Adoptă un liceu: Adrian Godoi, din Bacău:

“Fiind preocupat de acordarea unei șanse de dezvoltare a copiilor din liceele teoretice și ca vicepreședinte al asociației părinților și elevilor din Colegiul Grigore Antipa, am aplicat pentru proiectul educațional Adoptă un liceu, din luna noiembrie anul trecut.  Suntem la început de drum și ideea proiectului s-a răspândit mai greu, deoarece tiparele mentale se schimbă în timp, cu răbdare și bunăvoință.

Dar aplicând metodele transmise de cei din echipa Adoptă un liceu, coordonat de Simona, am găsit soluții la unele din nevoile liceului și astfel lucrăm la dezvoltarea relației dintre părinți-profesori și copii, intr-un cuvant, la ethos, la sufletul liceului.

Drept pentru care, în urma discuțiilor din cadrul grupului de lucru din liceu, am hotărât ca în săptămâna Școala altfel să aducem o personalitate a societății băcăuane. L-am invitat să vorbească copiilor, pe profesorul universitar dr. Ștefan Munteanu. A fost un discurs motivațional ce a culminat cu îndemnul “…știu că toți vă spun să învățați. Eu vă spun să nu învățați ca niște mecanisme, ci să învățați pentru a vă descoperi pasiunea”.

În încheiere, a surprins audienta cu poze din vremea când era profesor în acest colegiu, dar cel mai mult, cu unul din manuscrisele lui Mihai Eminescu, lansând invitația de a le studia pe celelalte, în biblioteca universității George Bacovia.”

Your comment